G.O.D, credinţă sau necredinţă, alternative
05/09/2008
Puţină filosofie, pe alocuri accente psihologice, despre toate si despre nimic în fond. Nimic nou, nimic spectaculos, doar o altă modalitate de expunere si toate se întâmplă la fel de când lumea. Sunteţi în faţa unor decupaje din textele semnate Eric Bogosian (acelasi care a scris si „Sex, Drugs, Rock & Roll“ sau „subUrbia“), în care te regăsesti si tu, omul de rând al anilor 2000. De la Teatrul Luni de la Green Hours, „G.O.D“, one-man show-ul gândit de regizorul Marcel Top, a poposit pe cea mai frecventată scenă a sezonului, La Motoare. Asta numai până când stagiunea de sală vă asteaptă să-l revedeţi în micuţul sediu din subsolul de pe Calea Victoriei 120.
În mai puţin de o oră se vorbeste despre putere, despre cei care o confiscă si cei care trebuie să se supună, despre succes si esec, despre arta manipulării. Un spectacol care oferă alternative, un text care totusi îţi lasă loc pentru întrebări: să crezi sau să nu crezi? Este doar fondul pe care relaţia dintre actorul aflat în căutarea afirmării si regizor (un fel de Dumnezeu care impune rece si arogant nuanţele interpretării celui care încearcă să treacă proba) traversează situaţii-limită, trece de la momentele ironice la parodie si desluseste pas cu pas raportul de putere, distanţa dintre cei doi, îngâmfarea si intransigenţa unuia si supunerea celuilalt.
Apropiat si sensibil, dar în acelasi timp rezervat, Toma Dănilă, în rolul actorului, izbuteste o îmbinare reusită de umor si substanţă care nu se poate să nu-ţi placă, rămânând în acelasi timp si creatorul unei subtile ironii. Implicat si preocupat de condiţia actorului si sarcastic atunci când devine susţinător al desfrâului, Toma Dănilă stăpâneste acea tehnică - deloc de neglijat - prin care publicul îi devine părtas cu bucurie si promptitudine. Un actor tânăr care simţi că mai are încă mult de arătat.
De cealaltă parte, cu Marius Bodochi - doar în proiecţie video (cel mai convingător exemplu de infatuare si suficienţă în gândire) - regia accentuează distanţa dintre cei doi, astfel că raportul de putere devine absolut evident. Încă un spectacol despre prejudecăţi si iluzia - doar iluzia libertăţii de exprimare.
În pofida unor mici imperfecţiuni regizorale, spectacolul are poezie si transmite, chiar dacă un sentiment pe care l-am avut si cu alte ocazii. Acum e altfel…
În mai puţin de o oră se vorbeste despre putere, despre cei care o confiscă si cei care trebuie să se supună, despre succes si esec, despre arta manipulării. Un spectacol care oferă alternative, un text care totusi îţi lasă loc pentru întrebări: să crezi sau să nu crezi? Este doar fondul pe care relaţia dintre actorul aflat în căutarea afirmării si regizor (un fel de Dumnezeu care impune rece si arogant nuanţele interpretării celui care încearcă să treacă proba) traversează situaţii-limită, trece de la momentele ironice la parodie si desluseste pas cu pas raportul de putere, distanţa dintre cei doi, îngâmfarea si intransigenţa unuia si supunerea celuilalt.
Apropiat si sensibil, dar în acelasi timp rezervat, Toma Dănilă, în rolul actorului, izbuteste o îmbinare reusită de umor si substanţă care nu se poate să nu-ţi placă, rămânând în acelasi timp si creatorul unei subtile ironii. Implicat si preocupat de condiţia actorului si sarcastic atunci când devine susţinător al desfrâului, Toma Dănilă stăpâneste acea tehnică - deloc de neglijat - prin care publicul îi devine părtas cu bucurie si promptitudine. Un actor tânăr care simţi că mai are încă mult de arătat.
De cealaltă parte, cu Marius Bodochi - doar în proiecţie video (cel mai convingător exemplu de infatuare si suficienţă în gândire) - regia accentuează distanţa dintre cei doi, astfel că raportul de putere devine absolut evident. Încă un spectacol despre prejudecăţi si iluzia - doar iluzia libertăţii de exprimare.
În pofida unor mici imperfecţiuni regizorale, spectacolul are poezie si transmite, chiar dacă un sentiment pe care l-am avut si cu alte ocazii. Acum e altfel…
No comments:
Post a Comment