TEATRU. Dorin Tudoran, fișe de lectură. Reluăm Autor: Iulia POPOVICI

Inițial, spectacolul Gianinei Cărbunariu se numea X centimetri din Y kilometri: o secțiune infimă, cea la care autoarea a avut acces, din kilometrii de dosare (de colaborare și urmărire) din Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Între timp, domeniul luptei s-a restrîns și mai mult și a încetat a mai avea de-a face cu problema colaborării, a turnătoriei, a supravegherii informale.

X milimetri din Y kilometri e de departe spectacolul cel mai conceptual, să-i zicem așa, dintre creațiile de pînă acum ale Gianinei Cărbunariu, iar tema lui este chestionarea limitei de adevăr a fidelelor documente ale trecutului recent. Punctul de plecare – și singurul conținut textual oferit – este stenograma unei întîlniri-ședință, între Nicolae Croitoru, secretar cu propaganda al Comitetului Municipal București al PCR, și scriitorul Dorin Tudoran, în prezența președintelui Uniunii Scriitorilor, Dumitru Radu Popescu, datată 25 martie 1985, în momentul în care Tudoran, care depusese cerere de emigrare, rămăsese fără serviciu, iar eliberarea pașaportului îi era continuu amînată (scriitorul avea să emigreze în iulie același an, după o grevă a foamei de 40 de zile). Stenograma reuniunii – la care a existat și un al patrulea martor, sistemul de înregistrare al Securității (transformat, în spectacol, în personajul TO – Tehnică Operativă) – a fost reprodusă de Tudoran în recentul volum Eu, fiul lor, mărturia complexului mecanism de urmărire montat de poliția secretă comunistă la adresa lui. Recunoscut drept un disident „adevărat“, forțat de împrejurări să devină, din poet, un „gînditor politic“ (Radu Ioanid), Dorin Tudoran a intrat în vizorul Securității în 1980, pe cînd era deja un scriitor multipremiat și membru al Consiliului de Conducere al Uniunii Scriitorilor. În 1983 și-a dat demisia din Partidul Comunist. Lupta pentru plecarea din România a cuprins, ulterior, inclusiv o scrisoare adresată lui Nicolae Ceaușescu (în 1984), iar dosarul lui conține un număr semnificativ de delațiuni semnate de prieteni, apropiați, cunoștințe, mulți dintre ei – persoane cunoscute (inclusiv un alt disident faimos, matematicianul Mihai Botez). De ce, așadar, să apelezi, într-un spectacol despre colaboraționism, la transcrierea unei discuții publice, desfășurată într-un context (convocare semioficială, la sediul Comitetului Municipal de Partid) în care toți participanții erau conștienți de existența microfoanelor?

Cei patru actori – Mădălina Ghițescu, Paula Gherghe, Rolando Matsangos și Toma Dănilă – încep prin a trage la sorți rolurile pe care urmează să le joace (nu e lucru ușor să joci într-un astfel de spectacol, care-ți cere să-ți asumi partituri foarte diferite și să navighezi constant la limita dedublării, a distanțării brechtiene, și nu mulți actori ar putea-o face; cei de față reușesc în mod admirabil). Există în conținutul stenogramei indicii că întîlnirea fusese înregistrată nu doar audio, ci și video, motiv pentru care „sarcina“ personajului TO este de a-i filma pe ceilalți (pe lîngă cea de a se „asigura“ de fidelitatea reproducerii textului; proiecția video live funcționează, la nivelul întregului spectacol, ca formă constantă de supraveghere și, totodată, ca oglindă). În reprezentația văzută de mine, configurația inițială, dată de tragerea la sorți, o plasa pe Paula Gherghe în rolul de TO, pe Rolando Matsangos – în rolul lui Tudoran, pe Mădălina Ghițescu, în cel al lui D.R. Popescu și pe Toma Dănilă în cel al lui Croitoru. Podeaua e acoperită cu fragmente de note informative, scrise cu creta, plasarea spectatorilor e liberă, singurul element de decor fiind o masă pe două capre de lemn, cu un microfon atașat pe una dintre părți și care-și schimbă în permanență locul.

Prima parte a stenogramei abundă în detalii contextuale și contradicții între vorbitori privitor la ordinea evenimentelor: i s-a oferit lui Tudoran un post la Luceafărul, și cînd? Și postul de la Uniunea Scriitorilor, a fost real sau nu? Cum a fost cu postul de primitor-distribuitor la ICRA (Întreprinderea de Comerț cu Ridicata pentru Produse Alimentare)? Sînt adevăruri insignifiante, dar importante atît în economia poziției asumate de Nicolae Croitoru versus Dorin Tudoran, cît și în economia spectacolului. Spre deosebire de alți comentatori, nu cred că agramatismele din transcrierea intervențiilor lui Tudoran, care cu greu i-ar putea fi atribuite unui scriitor, sînt indicii ale unor „intervenții creative“ din partea securiștilor. Mecanismele fabricatoare ale poliției politice românești, chiar și atunci cînd descoperea colaboratori acolo unde nu exista nici un angajament (cazul, arhicunoscut, al lui N.C. Munteanu), nu se bazau pe invenția factuală, ci pe interpretarea și manipularea datelor realmente existente (și, adeseori, pe deturnarea limbajului), inclusiv în ce privește notele informative, în care pentru valoarea de adevăr a relatării (indiferent cît de fabulistică, din perspectiva celui turnat) garanta colaboratorul-informator. (Sigur că Partidul și angajații Securității erau cu totul străini de teoriile privind funcția performativă a limbajului dar erau, în schimb, adevărați pionieri în domeniu.) Asta e, în profunzime, miza și premisa spectacolului Gianinei Cărbunariu – valoarea relativă de adevăr a unor realități construite din cuvinte care, în jocul limbii, îl suspendă pe „protagonist“, în același timp, în postura de trădător de neam (și limbă, scriitor fiind) și în cea de erou.

Actorii se opresc și reiau textul, la un moment dat încep să schimbe rolurile între ei (și poziția mesei). Iar opțiunea pentru stenogramă în locul mult mai „apetisantelor“ turnătorii devine evidentă: adevărul factual al stenogramei este incontestabil – nu e vorba despre o interpretare a celor spuse și relatate la mîna a doua, toate cuvintele reproduse au fost și rostite, însă adevărul discuției, felul în care cuvintele au fost spuse, intenția lor, limbajul corpurilor și al privirilor rămîne pentru totdeauna închis în bula temporală a momentului de atunci. D.R. Popescu tace mult – dar ce face el în timp ce tace (iar stenograma rămîne mută)? Limbajul dedublat, politizat al lui Croitoru nu-l distribuie în rolul unui oprimator, ci mai degrabă în cel al unui mesager al ordinii divino-politice (iar mesager fiind, are libertatea de a aduce în discuție teme prohibite, cum ar fi postul de radio Europa Liberă), cu misiunea de a pune lucrurile în ordinea lingvistică potrivită. În același timp, D.R. Popescu este prototipul „tovarășului de drum“, care încearcă să readucă în turmă oița rătăcită – și pentru că propria poziție e mult mai fragilă decît cea a lui Croitoru, ambiguitatea lui verbală e mult mai acută.
Dorin Tudoran devine un adevărat erou în momentul în care se desprinde din mrejele aluziilor atît de specifice unei societăți supravegheate (de pildă, trimiterea la „bezna“ din oraș și comparația cu iarna lui ’74: „În iarna aceasta nu a nins decît cîteva zile. În anul 1974, cînd făceam reportaje la Flacăra, a nins mult mai mult, dar aveam benzină. Acum nu există nimic“), moment în care devine stăpînul cuvintelor, iar paralimbajul încetează a mai fi relevant pentru semnificația directă a ceea ce spune. Acesta e finalul, după ce fiecare dintre participanți a exersat posibilele roluri puse în joc (de susținător al sistemului, colaborator sau opozant), roluri în care s-ar fi putut autodistribui aproape oricare dintre cetățenii Republicii Socialiste România, unul singur rămîne, practic, în scenă; eroismul lui Dorin Tudoran este, aici, o victorie asupra cuvintelor care generează realitatea.
Întregul text ce stă la baza scenariului din X milimetri… nu este altceva decît stenograma (fragmentară) extrasă din dosarul lui Dorin Tudoran și publicată de el însuși. Tudoran și-a dat acordul pentru utilizarea stenogramei în spectacol. Întrebarea e: totuși și de fapt, ale cui sînt drepturile de autor pentru acest text?

Asociația Colectiv A, Cluj
X milimetri din Y kilometri (premieră)
Text și regie: Gianina Cărbunariu
Video: Ciprian Mureșan
Cu: Mădălina Ghițescu, Paula Gherghe, Rolando Matsangos, Toma Dănilă