Wednesday, September 9, 2009
Tuesday, September 8, 2009
Tuesday, September 1, 2009
LOCUL 8 :)
TOP 10 gay cool din seriale
18 Aug '09 B-24-FUN
Pe micile ecrane exista acum destul material pentru un top sexy - cool al barbatilor gay. Pe David Fisher, Lafayette Reynolds sau Andrew Van de Kamp ii stiti deja din seriale difuzate si la noi.
In urma cu cativa ani, de-abia daca vedeam personaje gay in seriale. In seriale reluate si ras-reluate, ca soap-ul Dynasty, il aveai pe Steven Carrington, care la un moment dat se „vindeca” intr-un scenariu tras de par si se transforma miraculos din gay in hetero si cam atat... In anii ’90 aveam parte de cateva scene cu iz gay in seriale ca Friends. Atunci apareau si serialele de pionierat Ellen sau Will and Grace, cu personaje principale care nu erau neaparat hetero.
Nici in secolul 21 nu sunt prea multe seriale cu gay la televizor, dar avem din ce in ce mai multe scene gay, care apar in seriale cu mare audienta ca Sex and the City, Grey’s Anatomy, House sau The Tudors. Ar mai fi de amintit seriale mai noi, precum Queer as Folk sau L-World, dar mai au de asteptat pana sa fie difuzate la noi.
1. David Fisher (Michael C. Hall) – Six Feet Under, HBO
Are un chip de baiat linistit si timid, despre care ai spune ca alege numai lucrurile conventionale in viata, dar, in ciuda aparentelor, David Fisher nu e absolut deloc conventional. Nici n-ar putea fi, pentru ca vine dintr-o familie care conduce o afacere de pompe funebre si este in mod total si iremediabil excentrica. Nici actorul care-l intepreteaza pe David, Michael C. Hall, nu face alegeri conventionale, daca e sa ne gandim ca-l interpreteaza pe Dexter in serialul omonim. Profund si interiorizat, David Fisher este poate unul dintre cele mai complexe personaje gay de pe micul ecran. El se lupta mai intai cu procese de constiinta legate de “coming out” si apoi cu probleme reale legate de viata intr-un cuplu gay. Partenerul lui, politistul de culoare Keith Charles (Mathew St. Patrick), este si el un personaj cat se poate de interesant.
2. Lafayette Reynolds (Nelsan Ellis) – True Blood, HBO
Aparent Lafayette Reynolds intruchipeaza o gramada de stereotipuri negative. Vinde droguri, adica sange de vampir cu putere de drog, se prostitueaza ocazional pentru asta si e al naibii de rautacios cu toti cei din jur. Cu toate astea, atragatorul gay de culoare are, pe langa muschi si un accent interesant, ceva deosebit, care-l face absolut cool. Gateste foarte bine in stil New Orleans, e inteligent, amuzant, are atitudine si stie sa aiba grija de el, intr-o lume in care e bine sa te feresti (cel putin) de unii vampiri.
3. Brian Kinney (Gale Harold) – Queer as Folk, American Showtime
Brian Kinney din Queer as Folk este votat de foarte multa lume drept cel mai „hot” personaj gay de pe micul ecran.
Bazat pe un serial britanic anterior, serialul americano-canadian Queer as Folk urmareste vietile mai multor barbati gay.
Brian lucreaza cu succes in adverstising, este foarte chipes, arogant si sexy, are o gramada de aventuri si nici un regret. Aflam mai tarziu totusi ca are inima buna, dar ca nu vrea ca nimeni sa afle asta. De multe ori criticat pentru ca infatiseaza stereotipuri negative legate de gay, chipesul Brian este cu toate astea un favorit al topurilor.
4. Chris Keller (Christopher Meloni), Oz, HBO
Oz e locul unde-i gasesti pe cei mai duri tipi si acolo este inchis si Chris Keller, care este cu siguranta unul dintre cele mai dure personaje care-au avut vreodata o relatie gay pe micul ecran. Este nebun, violent si pana la urma o sfarseste rau, dar este in acelasi timp sensibil si fermecator. A fost casatorit de o gramada de ori si stie sa dea gata si femeile cu farmecul lui, dar e indragostit de fapt de un barbat, de avocatul Tobias Beecher. Relatia din inchisoare dintre Beecher si Keller este fara discutie una din cele mai ciudate de pe micul ecran, iar cei doi sunt gata sa se omoare de mai mai multe ori. Nimeni nu poate nega insa ca in final cei doi traiesc o poveste de dragoste adevarata.
5 . Jack McFarland (Sean Hayes) - Will and Grace, NBC
E egoist si arogant, superficial si rautacios si, pe deasupra, e obsedat de divele culturii pop. Suna cat se poate de rau. Multi au criticat pesonajele gay din Will and Grace, spunand ca Will e plicticos si amorf, iar Jack, strident si stereotipic. Cu toate astea Jack este inca votat de o gramada de lume ca unul dintre cele mai indragite personaje gay. Motivul? Este la urma urmei extrem de amuzant, tocmai pentru ca este blagoslovit cu atatea calitati negative, pe care le joaca ingrosat, obraznic. Chiar ca nu mai ai de ce sa te mai superi pe el.
6. Kevin Walker (Matthew Rhys), Brothers and Sisters, ABC
Kevin este avocat si gay declarat atat in familie cat si la slujba. Este un personaj credibil, cu probleme si responsabilitati reale, foarte atasat de familie si de munca sa. Un tip obisnuit cu probleme destul de grele, dupa moartea tatalui sau. Axat pe viata unei familii din L.A., Brothers and Sisters, serialul in care apare Kevin, a iesit acum cativa ani si promite lucruri bune. Are o distributie de zile mari, unde joaca nu numai Matthew Rhys, apreciat pentru roluri pe marele ecran, ca de exemplu The Edge of Love, dar si actori cunoscuti ca Sally Field, Calista Flockhart sau Rob Lowe.
7. Andrew Van de Kamp (Shawn Pyfrom), Desperate Housewives, ABC
Sincer, e destul de ciudat personajul Andrew Van de Kamp din Desperate Housewives. La inceput pare un geniu al raului si nu face decat prostii, incat ajungi sa te intrebi daca scenaristul l-a facut rau pentru ca e gay sau gay pentru ca e rau – un mesaj cat se poate de dubios... Apoi, dupa ce dispare in mod misterios ceva vreme din serial, se intoarce cu o noua atitudine fata de viata si cu sentimente schimbate fata de mama sa, glaciala Brie Van de Kamp. Brie pare sa se impace cat de cat cu faptul ca fiul ei este gay, iar el pare sa fi pornit pe drumul cel bun. Oricum, cu toate ca acest personaj teen gay nu este foarte consecvent conturat, are un look interesant si poate, cine stie, va mai fi implicat intr-o serie ciudata de aventuri.
8. Remus (Toma Danila), Secretul Mariei, Antena 1
Remus este primul personaj gay travestit intr-o telenovela romaneasca. Este bine intepretat de Toma Danila, care incearca sa creeze un personaj cu inima buna, aparent superficial, dar cu toate astea profund, singurul prieten al personajului principal. Este laudabil faptul ca s-a incercat introducerea unui personaj gay intr-un serial romanesc. Ceea ce nu e chiar asa de cool aici este ca, la fel ca in serialui Dynasty, Remus isi „revine” in mod miraculos pe parcurs. Nu mai pare un scenariu foarte credibil.
9. Mark Smeaton (David Alpay), The Tudors, HBO
The Tudors este un serial care a avut cateva scene gay destul de fierbinti. In serial apare personajul Mark Smeaton, bazat pe un personaj real de la curtea lui Henric al VIII-lea. Muzician de curte si maestru de dans, Smeaton este, conform istoriei, unul dintre favoritii lui Anne Boleyn, care a fost fortat sa depuna marturia care a condamnat-o la moarte si a fost executat el insusi pentru tradare si adulter. Smeaton este considerat homosexual in serial si intretine o relatie cu George Boleyn, fratele lui Anne. In ciuda destinului tragic, look-ul lui Smeaton in costum elisabetan si talentele sale pentru muzica si dans il fac un personaj de top.
10. Vito Spatafore (Joseph R. Gannascoli), The Sopranos, HBO
Iata un mafiot gay, un adevarat baiat rau cu infatisare neplacuta si foarte fioroasa. Vito Spatafore e un mafiot in subordinea lui Tony Soprano, care incearca sa ascunda faptul ca este homosexual. Are familie si copii si un loc asigurat intr-o familie mafiota, dar are un secret care ii va fi pana la urma fatal in lumea dura in care trebuie sa traiasca.
VICTOR POPESCU
18 Aug '09 B-24-FUN
Pe micile ecrane exista acum destul material pentru un top sexy - cool al barbatilor gay. Pe David Fisher, Lafayette Reynolds sau Andrew Van de Kamp ii stiti deja din seriale difuzate si la noi.
In urma cu cativa ani, de-abia daca vedeam personaje gay in seriale. In seriale reluate si ras-reluate, ca soap-ul Dynasty, il aveai pe Steven Carrington, care la un moment dat se „vindeca” intr-un scenariu tras de par si se transforma miraculos din gay in hetero si cam atat... In anii ’90 aveam parte de cateva scene cu iz gay in seriale ca Friends. Atunci apareau si serialele de pionierat Ellen sau Will and Grace, cu personaje principale care nu erau neaparat hetero.
Nici in secolul 21 nu sunt prea multe seriale cu gay la televizor, dar avem din ce in ce mai multe scene gay, care apar in seriale cu mare audienta ca Sex and the City, Grey’s Anatomy, House sau The Tudors. Ar mai fi de amintit seriale mai noi, precum Queer as Folk sau L-World, dar mai au de asteptat pana sa fie difuzate la noi.
1. David Fisher (Michael C. Hall) – Six Feet Under, HBO
Are un chip de baiat linistit si timid, despre care ai spune ca alege numai lucrurile conventionale in viata, dar, in ciuda aparentelor, David Fisher nu e absolut deloc conventional. Nici n-ar putea fi, pentru ca vine dintr-o familie care conduce o afacere de pompe funebre si este in mod total si iremediabil excentrica. Nici actorul care-l intepreteaza pe David, Michael C. Hall, nu face alegeri conventionale, daca e sa ne gandim ca-l interpreteaza pe Dexter in serialul omonim. Profund si interiorizat, David Fisher este poate unul dintre cele mai complexe personaje gay de pe micul ecran. El se lupta mai intai cu procese de constiinta legate de “coming out” si apoi cu probleme reale legate de viata intr-un cuplu gay. Partenerul lui, politistul de culoare Keith Charles (Mathew St. Patrick), este si el un personaj cat se poate de interesant.
2. Lafayette Reynolds (Nelsan Ellis) – True Blood, HBO
Aparent Lafayette Reynolds intruchipeaza o gramada de stereotipuri negative. Vinde droguri, adica sange de vampir cu putere de drog, se prostitueaza ocazional pentru asta si e al naibii de rautacios cu toti cei din jur. Cu toate astea, atragatorul gay de culoare are, pe langa muschi si un accent interesant, ceva deosebit, care-l face absolut cool. Gateste foarte bine in stil New Orleans, e inteligent, amuzant, are atitudine si stie sa aiba grija de el, intr-o lume in care e bine sa te feresti (cel putin) de unii vampiri.
3. Brian Kinney (Gale Harold) – Queer as Folk, American Showtime
Brian Kinney din Queer as Folk este votat de foarte multa lume drept cel mai „hot” personaj gay de pe micul ecran.
Bazat pe un serial britanic anterior, serialul americano-canadian Queer as Folk urmareste vietile mai multor barbati gay.
Brian lucreaza cu succes in adverstising, este foarte chipes, arogant si sexy, are o gramada de aventuri si nici un regret. Aflam mai tarziu totusi ca are inima buna, dar ca nu vrea ca nimeni sa afle asta. De multe ori criticat pentru ca infatiseaza stereotipuri negative legate de gay, chipesul Brian este cu toate astea un favorit al topurilor.
4. Chris Keller (Christopher Meloni), Oz, HBO
Oz e locul unde-i gasesti pe cei mai duri tipi si acolo este inchis si Chris Keller, care este cu siguranta unul dintre cele mai dure personaje care-au avut vreodata o relatie gay pe micul ecran. Este nebun, violent si pana la urma o sfarseste rau, dar este in acelasi timp sensibil si fermecator. A fost casatorit de o gramada de ori si stie sa dea gata si femeile cu farmecul lui, dar e indragostit de fapt de un barbat, de avocatul Tobias Beecher. Relatia din inchisoare dintre Beecher si Keller este fara discutie una din cele mai ciudate de pe micul ecran, iar cei doi sunt gata sa se omoare de mai mai multe ori. Nimeni nu poate nega insa ca in final cei doi traiesc o poveste de dragoste adevarata.
5 . Jack McFarland (Sean Hayes) - Will and Grace, NBC
E egoist si arogant, superficial si rautacios si, pe deasupra, e obsedat de divele culturii pop. Suna cat se poate de rau. Multi au criticat pesonajele gay din Will and Grace, spunand ca Will e plicticos si amorf, iar Jack, strident si stereotipic. Cu toate astea Jack este inca votat de o gramada de lume ca unul dintre cele mai indragite personaje gay. Motivul? Este la urma urmei extrem de amuzant, tocmai pentru ca este blagoslovit cu atatea calitati negative, pe care le joaca ingrosat, obraznic. Chiar ca nu mai ai de ce sa te mai superi pe el.
6. Kevin Walker (Matthew Rhys), Brothers and Sisters, ABC
Kevin este avocat si gay declarat atat in familie cat si la slujba. Este un personaj credibil, cu probleme si responsabilitati reale, foarte atasat de familie si de munca sa. Un tip obisnuit cu probleme destul de grele, dupa moartea tatalui sau. Axat pe viata unei familii din L.A., Brothers and Sisters, serialul in care apare Kevin, a iesit acum cativa ani si promite lucruri bune. Are o distributie de zile mari, unde joaca nu numai Matthew Rhys, apreciat pentru roluri pe marele ecran, ca de exemplu The Edge of Love, dar si actori cunoscuti ca Sally Field, Calista Flockhart sau Rob Lowe.
7. Andrew Van de Kamp (Shawn Pyfrom), Desperate Housewives, ABC
Sincer, e destul de ciudat personajul Andrew Van de Kamp din Desperate Housewives. La inceput pare un geniu al raului si nu face decat prostii, incat ajungi sa te intrebi daca scenaristul l-a facut rau pentru ca e gay sau gay pentru ca e rau – un mesaj cat se poate de dubios... Apoi, dupa ce dispare in mod misterios ceva vreme din serial, se intoarce cu o noua atitudine fata de viata si cu sentimente schimbate fata de mama sa, glaciala Brie Van de Kamp. Brie pare sa se impace cat de cat cu faptul ca fiul ei este gay, iar el pare sa fi pornit pe drumul cel bun. Oricum, cu toate ca acest personaj teen gay nu este foarte consecvent conturat, are un look interesant si poate, cine stie, va mai fi implicat intr-o serie ciudata de aventuri.
8. Remus (Toma Danila), Secretul Mariei, Antena 1
Remus este primul personaj gay travestit intr-o telenovela romaneasca. Este bine intepretat de Toma Danila, care incearca sa creeze un personaj cu inima buna, aparent superficial, dar cu toate astea profund, singurul prieten al personajului principal. Este laudabil faptul ca s-a incercat introducerea unui personaj gay intr-un serial romanesc. Ceea ce nu e chiar asa de cool aici este ca, la fel ca in serialui Dynasty, Remus isi „revine” in mod miraculos pe parcurs. Nu mai pare un scenariu foarte credibil.
9. Mark Smeaton (David Alpay), The Tudors, HBO
The Tudors este un serial care a avut cateva scene gay destul de fierbinti. In serial apare personajul Mark Smeaton, bazat pe un personaj real de la curtea lui Henric al VIII-lea. Muzician de curte si maestru de dans, Smeaton este, conform istoriei, unul dintre favoritii lui Anne Boleyn, care a fost fortat sa depuna marturia care a condamnat-o la moarte si a fost executat el insusi pentru tradare si adulter. Smeaton este considerat homosexual in serial si intretine o relatie cu George Boleyn, fratele lui Anne. In ciuda destinului tragic, look-ul lui Smeaton in costum elisabetan si talentele sale pentru muzica si dans il fac un personaj de top.
10. Vito Spatafore (Joseph R. Gannascoli), The Sopranos, HBO
Iata un mafiot gay, un adevarat baiat rau cu infatisare neplacuta si foarte fioroasa. Vito Spatafore e un mafiot in subordinea lui Tony Soprano, care incearca sa ascunda faptul ca este homosexual. Are familie si copii si un loc asigurat intr-o familie mafiota, dar are un secret care ii va fi pana la urma fatal in lumea dura in care trebuie sa traiasca.
VICTOR POPESCU
Saturday, August 29, 2009
Wednesday, August 26, 2009
madonna
madonna e o baba care inca respira in timp ce majoritatea femeilor de varsta ei isi cara menopauza prin tramvaie si nu stiu de ce sunt nervoase. merita tot respectul nostru.two lovers e un film ok cu un actor prost distribuit.
Thursday, August 6, 2009
Sex, Drugs, Rock&Roll 2
Spurcaţi cu talent - Sex, Drugs, Rock&Roll 2 (Natural Born Fuckers)
Cristina Rusiecki
Adevărul literar şi artistic, mai 2005
Sub buzele rujate cu roşu aprins, se vede un boa de pene albe în jurul gâtului. Pe corp i se mulează bluza de voal negru. Pletele îi sunt negre, drepte, vocea - foarte groasă. E într-un interviu televizat. După zece ani de eşecuri a dat în sfârşit lovitura cu un CD. Cu autoritate indiscutabilă, emite o sumă imensă de platitudini. Rosteşte grav, rar, vocea îi e făcut groasă. Făcut înţeleaptă. Întocmai ca modelele de la concursurile de frumuseţe perpelindu-se pentru pacea pe planetă, şi starul nostru rock, Marlyn Manson, e acum activ în campania anti-drog. Contrastul între discursul ca la carte şi o propoziţie în care se strecoară adevărul, "toate momentele frumoase din viaţa mea le-am avut în transă", e suculent în context. În prestaţia actorului Toma Dănilă se ghiceşte o ironie imensă. Imensă ca talentul şi virtuţile actoriceşti pe care le aruncă în joc. Colegul chitarist (Marcel Ţop, o prezenţă care, cu apariţia sălbatică şi trăsăturile exotice, umple scena şi captează privirile) îl gratulează cu priviri admirative şi răspunsuri monosilabice. Starul rock, cu mintea îngălată, ahtiat de imagine, supraremunerat, cu o incultură cât... "jungla amazoniană", îşi etalează, cu aere de guru, goliciunea minţii.
Cu monologul interpretat excelent de Toma Dănilă debutează spectacolul Sex, Drugs, Rock&Roll II de la Teatrul Arca, în fapt, reluarea producţiei Natural Born Fuckers de la Teatrul ACT, pe deja celebrul text al lui Eric Bogosian. Regia e semnată de Marcel Ţop, care scoate unele secvenţe din montarea precedentă pentru a adăuga altele interpretate de actori diferiţi. Cu panoplia sa de portrete din suita celor unsprezece monoloage, spectacolul înseriază toate tipurile de excese din universul masculin. Lumea (americană, dar se vede că şi inconştientul colectiv al nostru, românesc începe să fie tot mai american) se compune, treptat, pe bucăţi, din portrete individuale de marginali. Marcel Ţop eşalonează un univers în care interlopii îi ies mult mai bine decât stilaţii (ori poate realitatea noastră e mult mai generoasă, pentru actorul român, cu exemplele de jigăriţi). Artistul care refuză orice convenţie socială, dar şi să picteze (rol în care Alexandru Nedelcu face un experiment riscant cu nervii spectatorului), un guru de cartier, revoltat împotriva erei calculatoarelor (cu Cătălin Babliuc monocrom, dar convingător), se intercalează cu conformişti, bogaţi şi snobi (interpretaţi de Alin Mihalache sau Tudor Aaron Istodor, puţin şovăielnic, dar în multe momente expresiv).
Până la urmă Sex, Drugs, Rock&Roll II pune pe tavă ethosul ultimului sfert de secol într-o lume a dezaxării şi a asocialului virulent. Un dereglaj etic de proporţii greu de cuprins face numitorul comun al tuturor monoloagelor. S-a zis cu alienarea dulceagă sau cu era inadaptării cu oftaturi, la mare preţ în secolul trecut. Nota generală a galeriei de escroci din textul lui Bogosian stă în dezordinea mentală şi în agresiune. Revolta e strigată şi caută căi eficiente. Cel mai bine i se vede vehemenţa la personajele interpretate de Radu Iacoban, Gabriel Călinescu şi Constantin Diţă. Eroii lor sunt campioni ai strigătului (a nu se confunda cu răcnitul pe scenă al actorilor slabi), dar şi ai praxis-ului. Nevoia de răzbunare îmbracă forme diverse şi perfide, ca în cazul moleculei evocate de personajul lui Radu Iacoban, cel ce nu se spală niciodată. Este molecula cea mai puternică (Zorro), de gonoree, cu care parazitul social aruncă generos în toate direcţiile. Cel puţin în scenariile sale compensatoare. Protestul său este comic, iar nota amăruie - implicită. Actor cu forţă, cum puţini au, cu voce bună şi dicţie perfectă, Radu Iacoban îşi dozează bine discursul, compunându-şi un personaj plin de înfocare şi energie. Furia permanent strecurată în cuvinte dă pregnanţă textului său despre discrepanţa între lumea prăpădiţilor plini de toate infecţiile şi universul celor bogaţi, puternici şi snobi.
Cel mai savuros moment al furiei otrepelor este construit de Gabriel Călinescu ca rapper puşcăriaş. Actorul e ca o torpilă, face o demonstraţie de energie primară. Problema personajului este cine deţine puterea cea mai mare. Evident, Dumnezeu. Dar Dumnezeul unei lumi răsturnate, un Dumnezeu pe dos, "ăl mai mare ciumec". E un Dumnezeu malign, al puşcăriaşilor care îl invidiază datorită formelor complexe şi puterii nestăpânite de a face rău. Dereglajul etic al lumii se întinde până la cer. Puşcăriaşul său respectă divinitatea... pentru câte mizerii poate să facă. Evocând un Dumnezeu care, în funcţie de gradul de indispoziţie cu care se trezeşte (matematic se trezeşte prost dispus), mai dă drumul la un cutremur, mai lansează o tornadă, actorul e incendiar. Gabriel Călinescu, într-un personaj ca "băieţii de după blocuri", se dovedeşte extraordinar în a provoca publicului şoc după şoc, fără ca intensitatea să se aplatizeze vreun moment.
Într-adevăr, scursurile societăţii prilejuiesc cele mai reuşite creaţii ale spectacolului. Doru Bem este atât de natural şi atât de şmecheros-convingător în adolescentul care cerşeşte ca să se drogheze, încât publicul intră imediat în joc, se milostiveşte de el şi face chetă. Constantin Diţă, în golanul îngrijorat de poluare, emite imagini apocaliptice în care dejecţiile înghit totul. Textul său e spus cu umor, actorul gradează iscusit şi pune accente pregnante pe reperele folosite cu semn schimbat. Tot ce îndeobşte conotează prospeţimea, curăţenia, sănătatea - râuri, oceane, peştişori – devine, în imaginile sale, focar imund de infecţie.
Un singur moment de serenitate există în tot spectacolul. Dar o serenitate a la Bogosian. De data aceasta personajul (Răzvan Oprea) este exact modelul. Şi e mândru să fi fost construit după perfecţiunea modelului. Personajul deţine echilibru perfect şi perfectă stăpânire de sine. E singurul caz din istoria umanităţii în care între model şi copie nu s-a interpus nici o impuritate. Doar că perfecţiunea sa e zonală. Şi anume falică. Femeile se dau în vânt după el. Răzvan Oprea construieşte caricatural discursul autoaprecierii. Actorul evită capcana tuşelor groase. Momentul său e o delectare continuă, cu poante bine plasate şi bine interpretate. Singurul care mizează pe caricatură în acest spectacol, Răzvan Oprea e solar şi de un comic benign simpatic.
Aşa că dacă şi numai dacă nu aveţi urechi pudibonde, dacă sunteţi tineri şi/sau vă plac formele teatrului alternativ, mergeţi neapărat la Teatrul Arca la Sex, Drugs, Rock&Roll II. Veţi vedea o generaţie formidabilă de actori tineri într-un spectacol pe măsura talentului lor. Să fi jucat în engleză, până acum, mulţi dintre ei ar fi făcut filme la Hollywood. Aşa - rămân aici să vă delecteze pe dumneavoastră. Ar fi mare păcat să-i rataţi.
Cristina Rusiecki
Adevărul literar şi artistic, mai 2005
Sub buzele rujate cu roşu aprins, se vede un boa de pene albe în jurul gâtului. Pe corp i se mulează bluza de voal negru. Pletele îi sunt negre, drepte, vocea - foarte groasă. E într-un interviu televizat. După zece ani de eşecuri a dat în sfârşit lovitura cu un CD. Cu autoritate indiscutabilă, emite o sumă imensă de platitudini. Rosteşte grav, rar, vocea îi e făcut groasă. Făcut înţeleaptă. Întocmai ca modelele de la concursurile de frumuseţe perpelindu-se pentru pacea pe planetă, şi starul nostru rock, Marlyn Manson, e acum activ în campania anti-drog. Contrastul între discursul ca la carte şi o propoziţie în care se strecoară adevărul, "toate momentele frumoase din viaţa mea le-am avut în transă", e suculent în context. În prestaţia actorului Toma Dănilă se ghiceşte o ironie imensă. Imensă ca talentul şi virtuţile actoriceşti pe care le aruncă în joc. Colegul chitarist (Marcel Ţop, o prezenţă care, cu apariţia sălbatică şi trăsăturile exotice, umple scena şi captează privirile) îl gratulează cu priviri admirative şi răspunsuri monosilabice. Starul rock, cu mintea îngălată, ahtiat de imagine, supraremunerat, cu o incultură cât... "jungla amazoniană", îşi etalează, cu aere de guru, goliciunea minţii.
Cu monologul interpretat excelent de Toma Dănilă debutează spectacolul Sex, Drugs, Rock&Roll II de la Teatrul Arca, în fapt, reluarea producţiei Natural Born Fuckers de la Teatrul ACT, pe deja celebrul text al lui Eric Bogosian. Regia e semnată de Marcel Ţop, care scoate unele secvenţe din montarea precedentă pentru a adăuga altele interpretate de actori diferiţi. Cu panoplia sa de portrete din suita celor unsprezece monoloage, spectacolul înseriază toate tipurile de excese din universul masculin. Lumea (americană, dar se vede că şi inconştientul colectiv al nostru, românesc începe să fie tot mai american) se compune, treptat, pe bucăţi, din portrete individuale de marginali. Marcel Ţop eşalonează un univers în care interlopii îi ies mult mai bine decât stilaţii (ori poate realitatea noastră e mult mai generoasă, pentru actorul român, cu exemplele de jigăriţi). Artistul care refuză orice convenţie socială, dar şi să picteze (rol în care Alexandru Nedelcu face un experiment riscant cu nervii spectatorului), un guru de cartier, revoltat împotriva erei calculatoarelor (cu Cătălin Babliuc monocrom, dar convingător), se intercalează cu conformişti, bogaţi şi snobi (interpretaţi de Alin Mihalache sau Tudor Aaron Istodor, puţin şovăielnic, dar în multe momente expresiv).
Până la urmă Sex, Drugs, Rock&Roll II pune pe tavă ethosul ultimului sfert de secol într-o lume a dezaxării şi a asocialului virulent. Un dereglaj etic de proporţii greu de cuprins face numitorul comun al tuturor monoloagelor. S-a zis cu alienarea dulceagă sau cu era inadaptării cu oftaturi, la mare preţ în secolul trecut. Nota generală a galeriei de escroci din textul lui Bogosian stă în dezordinea mentală şi în agresiune. Revolta e strigată şi caută căi eficiente. Cel mai bine i se vede vehemenţa la personajele interpretate de Radu Iacoban, Gabriel Călinescu şi Constantin Diţă. Eroii lor sunt campioni ai strigătului (a nu se confunda cu răcnitul pe scenă al actorilor slabi), dar şi ai praxis-ului. Nevoia de răzbunare îmbracă forme diverse şi perfide, ca în cazul moleculei evocate de personajul lui Radu Iacoban, cel ce nu se spală niciodată. Este molecula cea mai puternică (Zorro), de gonoree, cu care parazitul social aruncă generos în toate direcţiile. Cel puţin în scenariile sale compensatoare. Protestul său este comic, iar nota amăruie - implicită. Actor cu forţă, cum puţini au, cu voce bună şi dicţie perfectă, Radu Iacoban îşi dozează bine discursul, compunându-şi un personaj plin de înfocare şi energie. Furia permanent strecurată în cuvinte dă pregnanţă textului său despre discrepanţa între lumea prăpădiţilor plini de toate infecţiile şi universul celor bogaţi, puternici şi snobi.
Cel mai savuros moment al furiei otrepelor este construit de Gabriel Călinescu ca rapper puşcăriaş. Actorul e ca o torpilă, face o demonstraţie de energie primară. Problema personajului este cine deţine puterea cea mai mare. Evident, Dumnezeu. Dar Dumnezeul unei lumi răsturnate, un Dumnezeu pe dos, "ăl mai mare ciumec". E un Dumnezeu malign, al puşcăriaşilor care îl invidiază datorită formelor complexe şi puterii nestăpânite de a face rău. Dereglajul etic al lumii se întinde până la cer. Puşcăriaşul său respectă divinitatea... pentru câte mizerii poate să facă. Evocând un Dumnezeu care, în funcţie de gradul de indispoziţie cu care se trezeşte (matematic se trezeşte prost dispus), mai dă drumul la un cutremur, mai lansează o tornadă, actorul e incendiar. Gabriel Călinescu, într-un personaj ca "băieţii de după blocuri", se dovedeşte extraordinar în a provoca publicului şoc după şoc, fără ca intensitatea să se aplatizeze vreun moment.
Într-adevăr, scursurile societăţii prilejuiesc cele mai reuşite creaţii ale spectacolului. Doru Bem este atât de natural şi atât de şmecheros-convingător în adolescentul care cerşeşte ca să se drogheze, încât publicul intră imediat în joc, se milostiveşte de el şi face chetă. Constantin Diţă, în golanul îngrijorat de poluare, emite imagini apocaliptice în care dejecţiile înghit totul. Textul său e spus cu umor, actorul gradează iscusit şi pune accente pregnante pe reperele folosite cu semn schimbat. Tot ce îndeobşte conotează prospeţimea, curăţenia, sănătatea - râuri, oceane, peştişori – devine, în imaginile sale, focar imund de infecţie.
Un singur moment de serenitate există în tot spectacolul. Dar o serenitate a la Bogosian. De data aceasta personajul (Răzvan Oprea) este exact modelul. Şi e mândru să fi fost construit după perfecţiunea modelului. Personajul deţine echilibru perfect şi perfectă stăpânire de sine. E singurul caz din istoria umanităţii în care între model şi copie nu s-a interpus nici o impuritate. Doar că perfecţiunea sa e zonală. Şi anume falică. Femeile se dau în vânt după el. Răzvan Oprea construieşte caricatural discursul autoaprecierii. Actorul evită capcana tuşelor groase. Momentul său e o delectare continuă, cu poante bine plasate şi bine interpretate. Singurul care mizează pe caricatură în acest spectacol, Răzvan Oprea e solar şi de un comic benign simpatic.
Aşa că dacă şi numai dacă nu aveţi urechi pudibonde, dacă sunteţi tineri şi/sau vă plac formele teatrului alternativ, mergeţi neapărat la Teatrul Arca la Sex, Drugs, Rock&Roll II. Veţi vedea o generaţie formidabilă de actori tineri într-un spectacol pe măsura talentului lor. Să fi jucat în engleză, până acum, mulţi dintre ei ar fi făcut filme la Hollywood. Aşa - rămân aici să vă delecteze pe dumneavoastră. Ar fi mare păcat să-i rataţi.
Subscribe to:
Posts (Atom)
