TEATRU. Dorin Tudoran, fișe de lectură. Reluăm Autor: Iulia POPOVICI

Inițial, spectacolul Gianinei Cărbunariu se numea X centimetri din Y kilometri: o secțiune infimă, cea la care autoarea a avut acces, din kilometrii de dosare (de colaborare și urmărire) din Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Între timp, domeniul luptei s-a restrîns și mai mult și a încetat a mai avea de-a face cu problema colaborării, a turnătoriei, a supravegherii informale.

X milimetri din Y kilometri e de departe spectacolul cel mai conceptual, să-i zicem așa, dintre creațiile de pînă acum ale Gianinei Cărbunariu, iar tema lui este chestionarea limitei de adevăr a fidelelor documente ale trecutului recent. Punctul de plecare – și singurul conținut textual oferit – este stenograma unei întîlniri-ședință, între Nicolae Croitoru, secretar cu propaganda al Comitetului Municipal București al PCR, și scriitorul Dorin Tudoran, în prezența președintelui Uniunii Scriitorilor, Dumitru Radu Popescu, datată 25 martie 1985, în momentul în care Tudoran, care depusese cerere de emigrare, rămăsese fără serviciu, iar eliberarea pașaportului îi era continuu amînată (scriitorul avea să emigreze în iulie același an, după o grevă a foamei de 40 de zile). Stenograma reuniunii – la care a existat și un al patrulea martor, sistemul de înregistrare al Securității (transformat, în spectacol, în personajul TO – Tehnică Operativă) – a fost reprodusă de Tudoran în recentul volum Eu, fiul lor, mărturia complexului mecanism de urmărire montat de poliția secretă comunistă la adresa lui. Recunoscut drept un disident „adevărat“, forțat de împrejurări să devină, din poet, un „gînditor politic“ (Radu Ioanid), Dorin Tudoran a intrat în vizorul Securității în 1980, pe cînd era deja un scriitor multipremiat și membru al Consiliului de Conducere al Uniunii Scriitorilor. În 1983 și-a dat demisia din Partidul Comunist. Lupta pentru plecarea din România a cuprins, ulterior, inclusiv o scrisoare adresată lui Nicolae Ceaușescu (în 1984), iar dosarul lui conține un număr semnificativ de delațiuni semnate de prieteni, apropiați, cunoștințe, mulți dintre ei – persoane cunoscute (inclusiv un alt disident faimos, matematicianul Mihai Botez). De ce, așadar, să apelezi, într-un spectacol despre colaboraționism, la transcrierea unei discuții publice, desfășurată într-un context (convocare semioficială, la sediul Comitetului Municipal de Partid) în care toți participanții erau conștienți de existența microfoanelor?

Cei patru actori – Mădălina Ghițescu, Paula Gherghe, Rolando Matsangos și Toma Dănilă – încep prin a trage la sorți rolurile pe care urmează să le joace (nu e lucru ușor să joci într-un astfel de spectacol, care-ți cere să-ți asumi partituri foarte diferite și să navighezi constant la limita dedublării, a distanțării brechtiene, și nu mulți actori ar putea-o face; cei de față reușesc în mod admirabil). Există în conținutul stenogramei indicii că întîlnirea fusese înregistrată nu doar audio, ci și video, motiv pentru care „sarcina“ personajului TO este de a-i filma pe ceilalți (pe lîngă cea de a se „asigura“ de fidelitatea reproducerii textului; proiecția video live funcționează, la nivelul întregului spectacol, ca formă constantă de supraveghere și, totodată, ca oglindă). În reprezentația văzută de mine, configurația inițială, dată de tragerea la sorți, o plasa pe Paula Gherghe în rolul de TO, pe Rolando Matsangos – în rolul lui Tudoran, pe Mădălina Ghițescu, în cel al lui D.R. Popescu și pe Toma Dănilă în cel al lui Croitoru. Podeaua e acoperită cu fragmente de note informative, scrise cu creta, plasarea spectatorilor e liberă, singurul element de decor fiind o masă pe două capre de lemn, cu un microfon atașat pe una dintre părți și care-și schimbă în permanență locul.

Prima parte a stenogramei abundă în detalii contextuale și contradicții între vorbitori privitor la ordinea evenimentelor: i s-a oferit lui Tudoran un post la Luceafărul, și cînd? Și postul de la Uniunea Scriitorilor, a fost real sau nu? Cum a fost cu postul de primitor-distribuitor la ICRA (Întreprinderea de Comerț cu Ridicata pentru Produse Alimentare)? Sînt adevăruri insignifiante, dar importante atît în economia poziției asumate de Nicolae Croitoru versus Dorin Tudoran, cît și în economia spectacolului. Spre deosebire de alți comentatori, nu cred că agramatismele din transcrierea intervențiilor lui Tudoran, care cu greu i-ar putea fi atribuite unui scriitor, sînt indicii ale unor „intervenții creative“ din partea securiștilor. Mecanismele fabricatoare ale poliției politice românești, chiar și atunci cînd descoperea colaboratori acolo unde nu exista nici un angajament (cazul, arhicunoscut, al lui N.C. Munteanu), nu se bazau pe invenția factuală, ci pe interpretarea și manipularea datelor realmente existente (și, adeseori, pe deturnarea limbajului), inclusiv în ce privește notele informative, în care pentru valoarea de adevăr a relatării (indiferent cît de fabulistică, din perspectiva celui turnat) garanta colaboratorul-informator. (Sigur că Partidul și angajații Securității erau cu totul străini de teoriile privind funcția performativă a limbajului dar erau, în schimb, adevărați pionieri în domeniu.) Asta e, în profunzime, miza și premisa spectacolului Gianinei Cărbunariu – valoarea relativă de adevăr a unor realități construite din cuvinte care, în jocul limbii, îl suspendă pe „protagonist“, în același timp, în postura de trădător de neam (și limbă, scriitor fiind) și în cea de erou.

Actorii se opresc și reiau textul, la un moment dat încep să schimbe rolurile între ei (și poziția mesei). Iar opțiunea pentru stenogramă în locul mult mai „apetisantelor“ turnătorii devine evidentă: adevărul factual al stenogramei este incontestabil – nu e vorba despre o interpretare a celor spuse și relatate la mîna a doua, toate cuvintele reproduse au fost și rostite, însă adevărul discuției, felul în care cuvintele au fost spuse, intenția lor, limbajul corpurilor și al privirilor rămîne pentru totdeauna închis în bula temporală a momentului de atunci. D.R. Popescu tace mult – dar ce face el în timp ce tace (iar stenograma rămîne mută)? Limbajul dedublat, politizat al lui Croitoru nu-l distribuie în rolul unui oprimator, ci mai degrabă în cel al unui mesager al ordinii divino-politice (iar mesager fiind, are libertatea de a aduce în discuție teme prohibite, cum ar fi postul de radio Europa Liberă), cu misiunea de a pune lucrurile în ordinea lingvistică potrivită. În același timp, D.R. Popescu este prototipul „tovarășului de drum“, care încearcă să readucă în turmă oița rătăcită – și pentru că propria poziție e mult mai fragilă decît cea a lui Croitoru, ambiguitatea lui verbală e mult mai acută.
Dorin Tudoran devine un adevărat erou în momentul în care se desprinde din mrejele aluziilor atît de specifice unei societăți supravegheate (de pildă, trimiterea la „bezna“ din oraș și comparația cu iarna lui ’74: „În iarna aceasta nu a nins decît cîteva zile. În anul 1974, cînd făceam reportaje la Flacăra, a nins mult mai mult, dar aveam benzină. Acum nu există nimic“), moment în care devine stăpînul cuvintelor, iar paralimbajul încetează a mai fi relevant pentru semnificația directă a ceea ce spune. Acesta e finalul, după ce fiecare dintre participanți a exersat posibilele roluri puse în joc (de susținător al sistemului, colaborator sau opozant), roluri în care s-ar fi putut autodistribui aproape oricare dintre cetățenii Republicii Socialiste România, unul singur rămîne, practic, în scenă; eroismul lui Dorin Tudoran este, aici, o victorie asupra cuvintelor care generează realitatea.
Întregul text ce stă la baza scenariului din X milimetri… nu este altceva decît stenograma (fragmentară) extrasă din dosarul lui Dorin Tudoran și publicată de el însuși. Tudoran și-a dat acordul pentru utilizarea stenogramei în spectacol. Întrebarea e: totuși și de fapt, ale cui sînt drepturile de autor pentru acest text?

Asociația Colectiv A, Cluj
X milimetri din Y kilometri (premieră)
Text și regie: Gianina Cărbunariu
Video: Ciprian Mureșan
Cu: Mădălina Ghițescu, Paula Gherghe, Rolando Matsangos, Toma Dănilă

"G.O.D"

Dialog cu Dumnezeu

Pentru spectacolul “G.O.D.”, regizorul Marcel Ţop a selectat o serie de monologuri semnate de Eric Bogosian. Dramaturgul american este cunoscut şi ca actor (a apărut deopotrivă pe scenele newyorkeze, dar şi în roluri secundare în producţii de la Hollywood), dar succesul său ţine la un nivel mai profund de textele pe care le-a semnat pentru teatru.

„Sunt foarte underground”, este citat Bogosian, alintându-se cu propria pasiune pentru textul destinat scenei. De multe ori, dramaturgul a recunoscut că începuturile relaţiei sale cu scrisul nu au fost tocmai fericite. „Eram un scriitor groaznic, mi se spunea că trebuie să renunţ. Nu am renunţat şi de aceea nu dau sfaturi tinerilor scriitori”, comentează autorul textelor din „G.O.D.”.
Reprezentaţia din această seară îl are ca protagonist pe Toma Dănilă, unul dintre cei mai talentaţi actori care s-au impus pe scenele româneşti în ultimii ani. Regizorul Marcel Ţop susţine că şi-a propus să aducă pe scenă „un spectacol decalogic despre criza şi absenţa majoră ale timpului pe care îl trăim, absenţa celui de-al doilea personaj principal în afara sublimului Om, şi anume absenţa a ceea ce numim în iniţiale necunoscute nouă... G.O.D.”. Ţop promite “un spectacol despre cocoşaţi, despre frumoşi, despre broasca ţestos-umană, cămil-omul, reptil-omul, hien-omul, viermişor-omul, gândăcel-omul şi alte forme de manifestare contemporană ale fiinţei bipede fără pene”.

Targoviste de jucarie (spectacolul cameleon)

premiera 28 mai Teatrul Municipal Targoviste
text Peca Stefan
regia Ana Margineanu

Vatican

greu/sublim

Octavian Paler - Avem timp
08 Mai 2006

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

"Si cu violoncelul ce facem"

cu tata:)

Teatrul Masca din Militari, singurul teatru modern din cartierele sectoriale ale Capitalei, a inaugurat o nouă sală. Activul său director, Mihai Mălaimare a numit-o - Sala Jacques Lecoq în memoria unuia dintre dascălii săi, un maestru al teatrului nonverbal. Este o sală studiou, cu gradene pentru 60 de spectatori, dotată tehnic, provocatoare pentru cei care construiesc proiecte originale. “ Și cu violoncelul ce facem ? “ de Matei Vișniec servește proiectul “ Cuvinte și gesturi “.

Scrisă în 1989 piesa s-a lansat în ’90 la televiziunea publică unde exista preocuparea pentru premiere la teatru tv. și a înregistrat de-a lungul timpului numeroase montări în teatrele institualizate. Matei Vișniec continuă prin scriitură stilul teatrului absurd, consacrat de Eugene Ionesco. Toți regizorii care s-au apropiat de acest text au căutat diverse posibilități pentru a teatraliza intențiile metaforice ale piesei. Majoritatea au căzut în plasa suprasolicitării absurdului și sensurilor metaforice, pleonastic vizualizând absurdul prin imagini absurde. Actrița Lavinia Jemna, plecată în Germania, s-a reîntors în țară ca regizoare . Propune un spectcol coerent ca idee cu o tentă ironică. Povestea celor trei personaje – Omul cu Ziarul ( Toma Dănilă ), Bătrânul cu Baston ( Gheorghe Dănilă ) și Doamna cu voal ( Tamara Crețulescu ) – ce stau inactive, comod într-o sală în așteptarea trecerii timpului și sunt deranjate de un violoncelist ( Cristian Munteanu ) care cântă insistent, Lavinia Jemna o tratează simplu ca un aspect al vieții curente, bazându-se pe harul actorilor. Regizoarea nu apelează la efecte teatrale cu intenții metaforice pentru a sublinia metafora esențială a scrierii. Omul cu violoncelul este … metafora lui Vișniec, fiind cel pentru care trecerea timpului, derularea vieții are un scop - de căutare activă a exprimării unui ideal. Pentru el, concret ar fi idealul să își perfecționeze interpretarea la violoncel. Violoncelistul a fost ales simbolic, este un om implicat în fluxul vieții care ar putea să aibă orice profesie. Alături de el , “așteaptă “ trei personaje anoste, dezinteresate de orice activitate, lipsite de preocupări constructive. Privesc la început, cu îngăduință manifestarea perseverentă a violoncelistului, încep apoi să se revolte, îi resping manifestarea pe care nu o pot înțelege, și caută metode stupide pentru a îl anihila. Îl vor alunga, în alte viziuni îl vor omorâ chiar, și le va rămâne violoncelul său. În final se va isca întrebarea lor “ Și cu violoncelul ce facem ? “. Lavinia Jemna rezolvă inspirat acest final, când doamna încearcă să folosească violoncelul și scoate un sunet strident, demonstrând încapacitatea de a urma drumul celui cu vocație. Doamna și cei doi din preajma sa arată, de fapt, că sunt incapabili pentru o existență activă.


Tratarea regizorală a urmărit exploatarea replicii și subtextului ei prin interpretarea actorilor care trăiesc situațiile în manieră realistă. Actriță fiind la bază, Lavinia Jemna le acordă colegilor distribuiți sarcina de a comunica sincer, firesc mesajul scrierii și urmărește construirea ireproșabilă a personajelor și tipologiilor ce le reprezintă. Fiecare actor creează o mică bijuterie din rolul său. Și violoncelistul Cristian Munteanu construiește un personaj, care relaționează cu cei din jur. Cristian Munteanu cântă mereu la violoncel un laitmotiv muzical și transmite intenția perfecționării interpretării sale. În pauzele ce par a fi provocate de solicitările nemulțumiților, violoncelistul își șterge discret sudoarea de pe față ivită în urma muncii sale sârguincioase. Sunt momente cu subtil sens metaforic. Prezența lui Cristian Munteanu ca violoncelist , dar și ca actor este admirabilă. Excelentă este compoziția Doamnei cu voal realizată de Tamara Crețulescu. Doamna cu voal este în spectacol o bătrânică elegantă ce poartă o pălăriie cu voaletă și prin interpretarea Tamarei Crețulescu, minuțios concepută, devine un simlol topologic al categoriei celor cu pretenția că sunt atoateștiutori, dar sunt găunoși interior, egoiști, inapți de orice activitate, dezinteresați de cei din jur. Tamara Crețulescu reușește performanța de a marca ironic un personaj des întâlnit în viața de zi cu zi. Pe aceiași linie își impune rolul și tânărul actor Toma Dănilă în Omul cu Ziarul , cel atras de ziare mondene, un reprezentant al tinerei generații inactive, dar cu pretenții. Deosebit este și Gheorghe Dănilă în Bătrânul cu Baston. Actorul definește personajul ca un bătrân cu pretenții de eleganță și autoritate, purtând papion, dar lipsit de o judecată logică în perceperea lumii din jur. Gheorghe Dănilă subliniază îngânfarea individului inactiv și mereu revoltat de orice situație.

Fără clișee metaforice forțate teatral, lăsând replica să comunice, spectacolul decurge cu tensiune și accente ironice, amuză, dar și avertizează asupra ridicolului celor inactivi și comozi în viață, însă revoltați împotriva celor ce trăiesc cu un scop precis de activitate. Este un spectacol susținut de actori, dezvăluind substanța textului prin ireproșabila interpretare a cuvântului autorului, ne sufocat de artificii regizorale inutile aplicate în numele absurdului, dar și a “actualizării” impuse aiurea fără cunoașterea profundă a realității societății.

Publicat de Ileana Lucaciu la 15:41 0 comentarii
miercuri, 2 februarie 2011

norvi

2011